Dragă eu din trecut, pe când copilul avea doi ani:
Știu că te tot frămânți, căci nu spune el prea multe, dar aș vrea să știi ceva...
Astăzi are cinci jumăte și după ce am furișat repede pe limbă o bomboană de ciocolată rămasă de la pomul de Crăciun, am răspuns la cinci întrebări, am zis de trei ori da, de două ori nu și o dată "Stai, cum adică?!". Și abia apoi s-a topit și ciocolata.
Concluzia? Mai bine mănânc ciocolată seara, după zece, în timpul zilei nu are rost să mai încerc așa ceva.
Aseară, la cină am avut pește. Nu vrei să știi, a studiat fiecare os al peștelui, coada, capul și uite așa am ajuns să vorbim despre branhii și despre cum respiră peștii. La cinci ani jumătate, îți reamintesc...
Altfel, nici măcar gândurile nu mi le mai pot auzi și nici de jurnal sau agendă nu am nevoie, pentru că la fiecare pas explic și justific ce urmează să fac, unde mă duc, de ce, de ce atât...?
Este vreme pentru toate, atât am vrut să îți zic...
A, și este la fel de frumos. 🤍